Cipru: portretul unui creştinism pe cale de dispariţie

Teme: Biserică, Interviu.
.
Publicat la 24 martie 2006.
Print Friendly

Autor: Sandro Magister
Traducere: Radu şi Oana Capan
Sursa: www.chiesa

Ss Paul şi Barnaba.

Insula Cipru a fost prima destinaţie a „misiunii speciale” pe care Duhul Sfânt le-a încredinţat-o lui Paul şi Barnaba, aşa după cum putem citi în Faptele Apostolilor, în capitolul 13. Pe insulă ei au găsit un proconsul roman, pe Sergiu Paul, „un bărbat înţelept, care îi chemase dorind să asculte cuvântul lui Dumnezeu”. Dacă Paul şi Barnaba ar fi să se întoarcă astăzi în Cipru, în partea de nord a insulei, nu ar găsi romani, ci turci. Şi în locul creştinismului în creştere ar găsi un creştinism pe moarte, cu biserici şi mănăstiri în ruină, sau transformate în grajduri, hoteluri şi moschei. Aceasta o atestă cutremurătorul raport al lui Luigi Geninazzi, trimis în Cipru de „Avvenire”, cotidianul Conferinţei Episcopale Italiene.

Cipru a devenit parte a Uniunii Europene în 21 mai 2004. De fapt doar partea de sud a insulei, care este greacă şi creştină. Partea de nord a fost ocupată de Turcia în 1974, cu ajutorul a 40.000 de soldaţi. Ocupaţia turcă a provocat moarte, distrugere şi a forţat mutări de mase. Aproximativ 200.000 de ciprioţi greci de credinţă ortodoxă, ce trăiau în nordul insulei, s-au mutat în sud. În sens invers, ciprioţii turci din sud, musulmani, s-au mutat în nord. În 1983, Turcia şi-a consolidat ocupaţia creând Republica turcă a Ciprului de Nord, ce este recunoscută pe plan internaţional doar de guvernul de la Ankara: 180.000 de persoane trăiesc aici, dintre care 100.000 sunt colonişti originari din Anatolia. Un zid păzit de caschetele albastre ale Naţiunilor Unite împarte în două insula, trecând prin capitala Nicosia. În aprilie 2004, Naţiunile Unite au propus ca un referendum să analizeze un plan de instituire a unei confederaţii între cele două state, dar s-au opus ciprioţii greci din sud, de patru ori mai numeroşi decât ciprioţii turci din nord.

Islamizarea nordului insulei a fost concretizată prin distrugerea a tot ce era creştin. Yannis Eliades, director al Muzeului Bizantin din Nicosia, estimează că 25.000 de icoane au dispărut din bisericile din zona ocupată de turci. Pentru o Turcie ce aspiră să intre în Uniunea Europeană, acţiunile din nordul Ciprului oferă o imagine negativă. Despre situaţia în care a ajuns prezenţa creştină instituită de Paul şi Barnaba aflăm din raportul următor, apărut în „Avvenire” la sfârşitul lunii februarie a acestui an.

„Vandalismul ce nu a ocolit nici piatra altarului…”
de Luigi Geninazzi

Europa se încheie aici, în cea mai frumoasă insulă a Mării Mediteraneene, sfâşiată în două de un zid. Europa se încheie brusc într-o barieră cu sârmă ghimpată şi ciment şi cu posturi de control, ce divizează Ciprul trecând în mod dureros prin inima sa, Nicosia. Pentru trupele ONU, ce păzesc linia de demarcaţie, aceasta este „linia verde”. Localnicii îi spun însă „linia Attila”, după numele dat de turci invaziei. Urmele se mai văd. Invazia a lovit cea mai veche comunitate creştină de pe pământul european în comorile ei artistice, culturale şi religioase: minunate biserici bizantine şi romane, impunătoare mănăstiri, mozaicuri şi fresce de o valoare inestimabilă. Este o moştenire care în partea de nord a insulei, aflată sub ocupaţia turcă, a fost jefuită, batjocorită şi distrusă.

Pentru a vedea aceasta ajunge să treci „linia Attila” prin punctul de control din Nicosia: deodată ai ajuns în aşa numita Republică turcă a Ciprului de Nord, ce îşi salută vizitatorii cu un panou mare pe care scrie: „Ce fericit sunt că sunt turc!” (o faimoasă expresie a lui Kemal Ataturk). Mândria naţionalistă a descendenţilor imperiului otoman se vede de departe, pe o laterală a Munţilor Pentadattilos, ce domină câmpiile întinse, fiind sculptate semiluna şi steaua roşie. Steaguri turceşti flutură pe faţada bisericii Sf. Paraschiva, din localitatea pe vremuri ortodoxă greacă Angastina. O placă indică faptul că se lucrează la transformarea ei în moschee. Turnul pentru clopot, pe care nu se mai află o cruce, cum ar trebui, a devenit un ciudat minaret, pe care este fixat un difuzor.

Christodoulos, tânărul arheolog care mă însoţeşte, este vizibil cutremurat: „Am fost botezat aici”, spune cu vocea înecată de emoţie. Este unul dintre cei 200.000 de ciprioţi greci refugiaţi, care, acum 30 de ani, trăiau în nordul insulei. Christodoulos îngenunchează în locul unde cândva a fost botezat, şi aprinde o lumânare. Muncitorii turci, aflaţi în pauza de masă, se uită la el cu curiozitate. „De fiecare dată când vin aici este tot mai groaznic”, îmi şopteşte.

Ruine din Famagosta.

Ne oprim la Trachoni, unde pe vremuri se afla o bijuterie a renaşterii: biserica Panagia, adică a Maicii Domnului. Acum au rămas doar pereţii; interiorul poartă semnele vandalismului ce nu a ocolit nici piatra altarului, bucăţi din el aflându-se acum într-o groapă săpată în căutarea a cine ştie ce comori. Pelerinajul nostru este unul trist, la fiecare oprire crescându-ne indignarea şi durerea; este un fel de cale a crucii ale cărei staţiuni sunt locuri creştine importante ce acum riscă să dispară. În Peristerona, pe drumul spre Famagosta, mănăstirea medievală Sf. Anastasia este folosită ca grajd, cu vaci rumegând prin chilii. Mormintele au fost profanate, iar pietrele sparte.

Ne îndreptăm apoi spre coasta insulei. Aici multe biserici au fost transformate în restaurante, baruri, cluburi de noapte, pentru distracţia turiştilor. Pe stânca Lapethos ce intră în mare, biserica şi mănăstirea Sf. Anastasia au devenit un hotel somptuos, cu piscină acolo unde era curtea mănăstirii şi cu un cazino sub clopotniţă. Aproape întreg patrimoniul Bisericii Ortodoxe din teritoriul ocupat de turci – 520 de biserici, capele şi mănăstiri – a fost jefuit, demolat sau desfigurat. Doar trei biserici şi o mănăstire – a Sf. Barnaba, care a devenit muzeu – sunt într-o stare cât de cât bună. „Ruinele sunt sub ochii noştri, dar Uniunea Europeană preferă să îşi întoarcă privirea”, ne spune cu tristeţe ministrul cipriot de externe, George Iacovou. „Singura speranţă este ca, în decursul negocierilor pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană, cineva să supună atenţiei dosarul ruşinii.”

Academia Bizantină din Nicosia a strâns o documentaţie detaliată şi meticuloasă despre bisericile din nordul Ciprului. Timp de doi ani s-a încercat un dialog religios, cu sprijinul Episcopului ortodox Nikiforos, de la istorica mănăstire Kykko: „Ne-am întâlnit cu liderii musulmani la Lefka, unde le-am spus că respectul pentru locurile noastre de cult este temelia cooperării între noi.” Episcopul Nikiforos este uşor optimist: „Am găsit multă înţelegere. Ambele părţi au comis greşeli; trebuie să depăşim diviziunile trecutului şi să mergem înainte împreună.” Ultimul cuvânt aparţine însă politicienilor. Huseyn Ozel, un purtător de cuvânt al aşa numitei Republici turce a Ciprului de Nord, îi primeşte cu cordialitate pe jurnalişti. Biserici distruse şi jefuite? „Aici a fost un război, şi lucruri triste s-au întâmplat de ambele părţi”, este explicaţia lui.

I-am subliniat că majoritatea moscheilor de pe teritoriul cipriot grec au fost restaurate, în timp ce guvernul său a autorizat transformarea bisericilor în restaurante şi hoteluri, insultând sentimentele credincioşilor. „Au făcut aceasta pentru a evita ca clădirile să cadă în ruină. Oricum, sunt deciziile guvernului anterior, pe care nu le împărtăşesc”, afirmă Ozel. Insist atunci: „Ce aveţi de spus despre bisericile care şi astăzi sunt transformate în moschei?” Funcţionarul cipriot turc îmi răspunde cu un gest larg: „Este un obicei otoman…”

O tradiţie care, din păcate, continuă. Un punct negru pentru o Turcie ce aspiră să intre în clubul ţărilor europene.

Episcopul ortodox grec: „Europa trebuie să intervină!”
Un interviu cu Chrisostomos Englistriota

În Cipru, capul Bisericii a fost întotdeauna şi un lider al poporului. Acest rol politic direct a fost exercitat de cunoscutul Arhiepiscop Makarios, liderul carismatic al revoltei împotriva dominaţiei engleze din timpul anilor 1950, şi primul preşedinte al republicii independente a Ciprului. „Biserica noastră nu mai face politică, dar autoritatea ei nu a scăzut”, aminteşte Episcopul de Paphos, Chrisostomos Englistriota. De când Preafericitul Chrisostomos I a fost lovit de o boală gravă, Episcopul de Paphos a preluat funcţiile sale ca lider al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de pe insulă.

– Excelenţă, Ciprul este în continuare divizat. Poate Biserica Ortodoxă Greacă să promoveze dialogul dintre cele două părţi?
– Este o situaţie care ne întristează profund, rezultatul unei ocupaţii militare total ilegale. Un dialog adevărat este imposibil, deoarece turcii ciprioţi nu se bucură de nici o autonomie, ultimul cuvânt aparţinând guvernului de la Ankara.

– Există acorduri între reprezentanţii religioşi?
– Unii dintre Episcopii noştri s-au întâlnit cu liderii comunităţii islamice turco-cipriote. Este important pentru noi să avem bune relaţii cu ei, dar când vine vorba de a discuta probleme concrete, cum este aceea a jefuirii şi profanării bisericilor noastre, ei nu ştiu ce să spună, atribuie totul autorităţilor politice.

– Aţi încercat să ridicaţi problema în cercurile internaţionale?
– Da, desigur. Ne-am adresat în mod repetat Uniunii Europene cerându-i să intervină. Ultima oară acest lucru s-a întâmplat în toamna anului 2004, după intrarea Ciprului în UE.

– Care au fost rezultatele?
– Nimic până acum. Convingerea mea personală este că guvernele europene ar trebuie să exercite presiuni asupra Turciei, mai ales în această fază a deschiderii negocierilor pentru intrarea Ankarei în Uniune. Însă nu se doreşte să se profite de această oportunitate. Şi astfel, pe măsură ce trece tot mai mult timpul, locurile noastre sacre din partea de nord a Ciprului cad tot mai mult în ruină. Turcii doresc să distrugă orice urmă a culturii elene şi creştine. Doar o puternică presiune internaţională îi poate opri.

4 Comments

  1. Felicit Biserica Catolica pentru interesul aratat Bisericii Ortodoxe Cipriote surori intru Hristos. Iata ca spiritul dragostei si al sprijinului reciproc trece de pragul departarilor geografice si de convingeri. Totusi cred ca Biserica Ortodoxa insasi se va mobiliza din nou pentru a rezolva regretabile si vremelnice omenesti neintelegeri pentru a face ca spriritul iubirii de aproape sa triumfe. Un articol foarte bun si care prezinta o situatie ce ne intristeaza pe toti crestinii deopotriva.

  2. Ateii din occident si masonii care controleaza majoritate tarilor occidentale se folosesc de turci pentru a lovi crestinismul. Nici ONU si nici NATO nu vor interveni in aceasta problema pentru ca nu au interes, dimpotriva, o Biserica distrusa, o comunitate dispersata este un cistig pentru ei. Unde credinta dispare pot sa-si implementeze ei ideile lor.

  3. Asa au procedat turcii si cu armenii. Cine s-a scandalizat de moartea a 2 mil. de armeni? De distrugerea bisericilor si cimitirelor armenesti?
    Turcia nu merita ca sa intre in UE.

  4. Poate va veni si ziua in care turcii musulmani vor intelege ca toti suntem credinciosi (sub o forma sau alta) si ca Dumnezeu (sau Allah) nu a creat mai multe biserici pe Pamint. El doar s-a facut cunoscut oamenilor in modalitati diferite. Cind turcii vor intelege acest lucru, atunci vor putea intra in Europa, fara sa mai trezeasca resentimente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *