„Omul Anului”

Print Friendly, PDF & Email

Autor: dr. Robert Moynihan
Traducere: Radu Capan
Sursa: Inside the Vatican

Coperta Inside the Vatican
ianuarie 2006

În primul număr din 2006 al „Inside the Vatican”, fotografia de pe copertă este a „Omului Anului” declarat de noi, Papa Benedict al XVI-lea, umblând în hainele sale papale albe, fluturându-şi mâna. Arată foarte fericit, bucuros, relaxat. Acesta este poate cel mai remarcabil aspect, până acum, al pontificatului său: tăcut, relaxat, am putea spune chiar fericit. Cine s-ar fi aşteptat? Imaginea pe care lumea o avea despre Joseph Ratzinger, de „Mare Inchizitor”, capul intransigent al fostului „Sfânt Oficiu al Inchiziţiei”, a fost complet zdruncinată de Benedict. Avem astfel o problemă de imagine şi de substanţă, de aparenţă versus realitate. Cine a fost de fapt Joseph Ratzinger? Şi cine este Benedict al XVI-lea? Sunt ei unul şi acelaşi om? Sau ceva s-a schimbat?

Un lucru este clar: în tranziţia de la „Joseph Ratzinger” la „Benedict al XVI-lea” va sta esenţa acestui pontificat. În cazul fiecărui Papă putem vorbi de doi oameni. Aceasta pentru că fiecare Papă are două nume. Acest Papă a fost Joseph Ratzinger (după cum cei dinaintea lui au fost Karol Wojtyla sau Eugenio Pacelli). Acum este Benedict al XVI-lea (aşa cum Wojtyla a devenit Ioan Paul al II-lea, iar Pacelli a devenit Pius al XII-lea). Ca simpli oameni, au numele dat lor de părinţi, nume purtat din copilărie, nume consfinţit la botez; ca succesori ai lui Petru, ei primesc nume noi, nume pe care ei şi le aleg în momentul în care ajung pe tronul papal. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că există o tensiune în fiecare persoană care ajunge pe tronul lui Petru, o tensiune care depăşeşte cea mai intimă identitate a sa: numele. Când devine Papă, devine un alt om; acum el este un altul.

Ca Joseph Ratzinger, acest Papă a avut o identitate foarte particulară. Era german, din Bavaria, fiul unui ofiţer de poliţie antinazist, crescut în contextul unui regim nazist totalitar, în Biserica preconciliară. A fost teologul care i-a studiat pe Augustin şi pe Bonaventura, care a lucrat pentru Conciliul Vatican II contribuind cu forţa şi pasiunea tinereţii sale, care a devenit profesor, apoi Episcop, apoi Cardinal, şi, într-adevăr, cel mai influent dintre toţi Cardinali timp de un sfert de secol. Apoi, la 19 aprilie 2005, la câteva zile după ce împlinise 78 de ani, şi-a schimbat numele. Nu mai era Joseph; era Benedict. Al şaisprezecelea dintr-o lungă listă de Benedicţi.

A fost o remarcabilă linişte în Roma ultimelor nouă luni. Cercul de apropiaţi ai noului Papă este foarte mic şi strâns. Nu au existat „scurgeri de informaţie” în acest pontificat. Ce se întâmplă oare? Benedict se „acomodează”, se „calibrează” după noul său nume. Răspunde schimbării dramatice ce a avut loc în viaţa sa la 19 aprilie. (Una dintre metodele pentru această „calibrare” este rugăciunea Rozariului, rostită zi de zi, împreună cu secretarul său personal.) El nu mai este Joseph Ratzinger, ci Benedict. El devine Benedict şi va deveni tot mai mult Benedict, sub ochii noştri, în 2006 şi în anii ce vor urma. Vom vedea în curând cine este Benedict în realitate.

Care sunt problemele cu care se confruntă Papa Benedict? Sunt multe, dar în final sunt reductibile la una singură: credinţa. Iar problema are ca soluţie prezentarea credinţei; mărturisirea credinţei; credinţa în Cristos, predicarea a ceea ce crezi, trăirea a ceea ce crezi. Cunoaştem cu toţii consecinţele pierderii credinţei: egoism, păcat, opresiune, certuri, diviziuni, suferinţă, boală, lacrimi, ură, moarte… Pentru oricine îl iubeşte pe Dumnezeu şi îşi iubeşte semenii, remediul pentru necazurile acestei lumi este evident: credinţa. Consecinţele credinţei sunt la fel de clare: generozitatea, sacrificiul de sine, gingăşia, mila, pacea, unitatea, liniştea, sănătatea, iubirea, viaţa…

„Planul” general al pontificatului Papei Benedict nu poate să fie altul decât acesta – ca planul general al tuturor Papilor: să conserve credinţa; să apere credinţa; să răspândească credinţa; să îi întărească pe ceilalţi în credinţă. Numeroasele probleme din Biserică şi din lume, care ne preocupă pe toţi – problemele economice, datoriile, sărăcia; problemele politice, tensiunile internaţionale, războaiele şi zvonurile despre războaie; problemele personale, boala, tristeţea, singurătatea; problemele ecleziale, nerespectarea voturilor, comiterea păcatelor – toate aceste probleme pot să fie abordate doar pornind de la fundamentul credinţei, transmisă nouă din generaţie în generaţie.

Top 10
1. Papa Benedict
2. Fra Elia
3. pr. Peter Vasko
4. Cardinal Meisner
5. Eric Hotung
6. Joe Foran
7. Rocco Buttiglione
8. Christine Vollmer
9. Episcop Ncube
10. Antoine Arjakovsky

În acest număr l-am ales pe Papa Benedict ca „Omul Anului” pentru noi, deoarece el este cel spre care toţi catolicii îşi îndreaptă privirea, aşteptând să îl vadă explicând credinţa, predicând credinţa, apărând credinţa, adică pe scurt, să fie Vicarul lui Cristos pe pământ. Şi am mai ales alţi nouă bărbaţi şi femei pentru a rotunji topul celor zece personalităţi ale anului 2005, oameni care, fiecare în felul său, aduc mărturie, imperfectă dar adevărată, despre credinţa care este speranţa lumii şi a omenirii.

Este credinţa slabă? Da. În această slăbiciune există însă umilinţă, şi în umilinţă se află sâmburele tăriei. Există războaie în lume? Da. Există însă de asemenea şi făcători de pace, şi prin credinţă şi perseverenţa în credinţă, cei care lucrează pentru pace nu vor înceta să o facă niciodată. Sunt comise păcate sexuale? Da. Sunt însă de asemenea unii care se străduiesc să trăiască în puritate, care caută castitatea, iar aceştia se dovedesc a fi puternici mărturisitori într-o lume decăzută.

Trece Biserica printr-o criză? Omeneşte vorbind, da, trecem printr-o perioadă dificilă. Multe parohii se închid, prea mulţi preoţi slabi, prea mulţi creştini călduţi în credinţă, nenumăraţi copii care nu primesc de la părinţii lor credinţa ci doar jocuri video, atâţia bătrâni care nu sunt respectaţi… S-ar părea că Biserica trece printr-o colectivă „noapte întunecată”. În această „noapte întunecată” a venit însă Papa Benedict. Va fi sarcina sa să facă să strălucească lumina credinţei în aceste vremuri negre.

Posted in Biserică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *