În apărarea copiilor nenăscuţi

Teme: Bioetică.
.
Publicat la 24 ianuarie 2006.
Print Friendly

Autor: Zenit
Traducere: Oana Capan
Sursa: Zenit.org (adaptare), ianuarie 2006

Un Papă căzut pe gânduri...

În timpul Crăciunului, Papa Benedict al XVI-lea s-a concentrat în mod repetat asupra valorii vieţii umane în stadiile ei iniţiale. Fundalul celebrării naşterii lui Cristos i-a dat Sfântului Părinte ocazia de a vorbi despre darul unei noi vieţi. În predica sa din cadrul Liturghiei de la miezul nopţii din Ajunul Crăciunului, Pontiful a atras atenţia asupra felului în care Dumnezeu s-a coborât la noi ca un copil lipsit de apărare. Atotputernicul a devenit unul dintre noi, a arătat Papa, şi noi îl cunoaştem mai întâi ca şi copil. În fiecare copil străluceşte ceva din splendoarea acelei prime nopţi de Crăciun, a comentat Sfântul Părinte. Această splendoare „străluceşte şi în fiecare copil încă nenăscut”.

Cu o zi înainte, în timpul discursului său de primire a noului ambasador britanic la Sfântul Scaun, Papa a subliniat importanţa respectării nenăscuţilor. Remarcând faptul că ambasadorul Francis Campbell a menţionat importanţa fidelităţii faţă de tradiţiile Europei, Papa Benedict al XVI-lea a adăugat că această fidelitate trebuie de asemenea să includă „un profund respect pentru adevărul pe care Dumnezeu l-a revelat cu privire la persoana umană”. Acest adevăr, a continuat Papa, „ne cere să recunoaşte şi să protejăm sfinţenia vieţii din primul moment al conceperii până la sfârşitul ei natural”.

În timpul audienţei sale generale din 28 decembrie, sărbătoarea Pruncilor Nevinovaţi, care au fost martirizaţi de către Irod, Papa a revenit la tema protejării vieţii inocente. El a comentat a doua parte a Psalmului 138(139). În psalm, fiinţa umană, deşi este încă o prezenţă neformată în pântece, se află sub privirea Creatorului. Experţii în biblic sunt în acord asupra faptului că aici se face referire la embrion, a spus Sfântul Părinte. „Ideea în psalmul nostru că Dumnezeu vede deja întreg viitorul acelui embrion încă neformat este extrem de puternică”, a comentat el. „Zilele pe care acea creatură le va trăi şi umple cu fapte în întreaga sa existenţă pământească sunt deja scrise în cartea vieţii a Domnului.” Acest psalm, a explicat Papa, arată cu claritate „măreţia acestei mici creaturi umane nenăscute, formată de mâinile lui Dumnezeu şi înconjurată de iubirea sa”. Este, a remarcat el, „un omagiu biblic adus fiinţei umane din primul moment al existenţei sale”.

Milioane de pierderi

Cifre şocante.

Papa are motive serioase să fie preocupat de soarta nenăscuţilor. În 28 decembrie, agenţia de ştiri Fides, a Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, a publicat prima parte a unui dossier despre avort. În introducerea sa la dossier, Dr. Francesco Silvano, preşedintele spitalului pediatric Bambino Gesù, se întreba cum este posibilă eliminarea unei vieţi care are în sine o atât de mare capacitate pentru bine. Avortul este o formă inacceptabilă de violenţă şi ne aşează în opoziţie cu voinţa Creatorului, a reamintit Silvano.

Fides a citat informaţii publicate de Organizaţia Mondială pentru Sănătate în 2002; acestea indicau un număr cutremurător de 46 milioane avorturi în fiecare an, în jur de 87 avorturi în fiecare minut. În Italia, datele pentru 2004 arată o creştere a numărului de avorturi, relata la 26 octombrie ziarul catolic Avvenire. Au fost făcute cu 4.537 mai multe avorturi, la un total of 136.715. Aceasta a însemnat o creştere cu 3,4% faţă de anul 2003, o inversare a declinului înregistrat în anii recenţi.

Spania de asemenea a înregistrat o creştere a avorturilor în 2004, la 84.985, o creştere cu 6,5% faţă de anul anterior, potrivit unei relatări din 27 decembrie din ziarul ABC. În ultimii nouă ani, numărul de avorturi din Spania s-a dublat, iar în 2004 peste 12.000 de fete cu vârsta sub 19 ani au obţinut avorturi. Potrivit unor date provizorii din partea Ministerului Sănătăţii, au existat 453.278 de naşteri în 2004, aproximativ cinci naşteri la fiecare avort.

Ţara cu unu la patru

Proporţia număr de avorturi la număr de naşteri este şi mai mare în Australia. Anul trecut s-a iscat o dezbatere asupra numărului exact de avorturi, din cauza lipsei de statistici exacte la nivel naţional. Problema a fost în cele din urmă clarificată la sfârşitul anului. Ziarul Australian a relatat la 14 decembrie că se fac peste 84.000 de avorturi în fiecare an, sau unul la fiecare patru sarcini.

Cifrele (pentru 2003) din partea Institutului Australian pentru Sănătate şi Asistenţă Socială arată de asemenea că la tinerele cu vârsta între 20 şi 24 de ani se înregistrează o medie de mai mult de un avort două naşteri. Comentând datele, purtătoarea de cuvânt a Forumului Femeilor din Australia, Melinda Tankard Reist, a arătat că foarte multe femei au trecut prin procedura de avort fără o consiliere anterioară. Ea a mai acuzat clinicile de avort pentru faptul că nu le informează pe femei cu privire la riscurile fizice şi psihologice ale procedurii.

În 13 decembrie, ziarul Australian a relatat că programul de sănătate al guvernului federal, Medicare, va finanţa acum consiliere de specialitate pentru femeile care doresc îndrumare înainte de a se decide pentru avort. Mai trebuie să fie stabilite detaliile privind genul de centre de consiliere care vor fi potrivite pentru finanţare. În februarie, însă, Senatul va decide cu privire la legalizarea pilulei abortive RU-486.

Presiuni în America Latină

Presiunea din partea susţinătorilor
avortului creşte la nivel mondial.

Îngrijorarea Papei privind nenăscuţii vine într-un moment în care activiştii orchestrează presiuni pentru schimbarea legislaţiilor din ţările latino-americane care nu permit avortul la cerere. Numărul din 2 decembrie al Friday Fax, publicat de Institutul Catolic pentru Familie şi Drepturile Omului, arăta că „o coaliţie masivă de grupuri pro-avort internaţionale se află în spatele unui recent efort de liberalizare a legislaţiei columbiene privind avortul, folosind tribunalele acestei ţări.”

Asociaţia Women’s Link Worldwide a înaintat un proces la Curtea Constituţională a Columbiei, atacând legea care interzice orice fel de avort. Mai multe organizaţii pro-avort au dat declaraţii în acest caz. Încercarea a eşuat, relata New York Times la 11 decembrie. A fost respinsă de tribunal din motive tehnice, dar Women’s Link Worldwide a declarat că va înainta în curând un alt proces. Cazul Columbiei este doar o parte din strategia continentală a grupurilor pro-avort, relata Los Angeles Times la 26 octombrie. Mişcări recente au inclus o propunere legislativă în Brazilia; presiuni pentru legalizarea pilulei de a doua zi în Mexic; şi o încercare, înfrântă cu doar 3 voturi, de a se aproba o lege privind legalizarea avortului în Uruguay.

Darul

Papa a revenit la tema protejării vieţii care ia naştere, în timpul predicii sale din ultima duminică ce a încheiat ciclul celebrărilor de Crăciun. Pontiful a rostit predica în Capela Sixtină, cu ocazia administrării Sacramentului Botezului. Botezul este Sacramentul vieţii, a explicat Sfântul Părinte, şi ne dă posibilitatea de a fi în comuniune cu Cristos, care este viaţa.

Acceptând acest dar al vieţii trebuie de asemenea să spunem „nu” opusului său, unei culturi dominate de moarte, a spus Papa. Trebuie să respectăm Poruncile, inclusiv pe aceea care interzice uciderea, a adăugat el. O concluzie potrivită pentru un sezon liturgic al Crăciunului centrat asupra Pruncului răscumpărător.

One Comment

  1. Trebuie sa facem ceva contra avorturilor! Dumnezeu sa ne lumineze ce vrea El sa facem pentru asta in mediul in care traim. Si sa ne dea putere de a iesi din lancezeala unor crestini caldicei, pentru a ne marturisi credinta prin fapte. Eu sunt sigura ca fiecare ne putem aduce contributia in aceasta lupta, oricat de mica sa fie ea.
    In primul rand, asa cum am vazut pe propria mea piele, cred ca trebuie sa evanghelizam, sa-l rugam pe Dumnezeu sa-si instaureze imparatia mai ales in inimile mamelor si tatilor. Pentru ca fara convertire nu avem puterea de a merge contra valului „pro-kill„, care va asigur din experienta mea ca este deosebit de puternic, poate acum mai mult ca niciodata. Si numai Dumnezeu e mai puternic, de aceea avem nevoie sa ne ancoram din rasputeri in El!

    Eu am experienta a doua avorturi, dintre care unul chiar dupa convertire – adica dupa intoarcerea mea la Dumnezeu. Chiar in timpul frecventarii sacramentelor am cazut in plasa dusmanului vietii: am ramas insarcinata cu prietenul de care ma despartisem (! ), iar apoi cu toata hotararea mea ferma de a pastra copilul, aproape fara voia mea am comis avortul, impinsa de dorinta si mai puternica (mincinoasa, de altfel, dar fara sa stiu) de a termina cu acest prieten (a luptat extraordinar de mult pentru acest avort! ). Si pana la urma tot n-am scapat de el, decat cu ajutorul special al lui Dumnezeu, care s-a milostivit de un suflet total neputincios care devenisem prin tesaturile celui rau!
    In concluzie, daca se poate, va rog tineti-ma la curent cu ce se mai aude in domeniul acestei lupte antiavort (mai ales fapte concrete), pe care o voi sustine in rugaciune. Poate Dumnezeu ma va lumina in ce fel sa contribui si eu.

    Multumesc si felicitari pentru initiativa revistei, pt. temele alese si pt. posibilitatea comentariilor. Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa-si afle placerea in voi.

    Geta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *