Editorial: O lume ne-bună

Teme: Editorial.
.
Publicat la 24 ianuarie 2006.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Radu Capan

Să vedem lumea dinspre Vatican.

Cine (prea mult) se scuză se acuză. Putem spune atunci probabil şi că cine (prea mult) se explică se complică. Primul editorial al acestui prim număr al acestei prime reviste catolice strict electronice – dedicată creării unui spaţiu de analiză a şi reflecţie asupra vieţii Bisericii şi lumii, nu va fi dedicat în exclusivitate explicării confuziei ce în mod natural însoţeşte orice început: ce mai este şi cu această revistă? ce vrea? era nevoie de ea? Ceea ce nu înseamnă că nu vom spune câteva cuvinte de început de drum.

Revista Lumea Catholica apare în chiar ziua împlinirii a patru ani de când există Catholica.ro. Nu îşi doreşte să fie o experienţă aniversară, ci ca de acum să apară lunar (cu voia Domnului), mai puţin peste vară, oferind articole care, după cum spuneam deja mai sus, să „toace” mărunt unele teme, pentru ca apoi să le „lege” într-o hrană pentru minte şi suflet. Dacă ştirile oferă posibilitatea abordării unei puzderii de teme, dar foarte pe scurt, în această revistă dorim să vă oferim teme mai puţine, dar tratate mai pe larg. Cel mai bine se va explica însă revista singură, prin acest număr şi prin celelalte ce vor urma.

După cum se observă chiar din cuprins, numărul de faţă este format exclusiv din traduceri – evident, exceptând acest text. Explicaţii ar fi mai multe. În primul rând revista este la început, deci redacţia în formare, căutându-şi membri. În al doilea rând nu este tocmai uşor să găseşti între catolicii noştri persoane disponibile şi apte de a concepe analize serioase. Şi în al treilea rând, analize privind Biserica Universală sau lumea în general există deja scrise în excelente publicaţii catolice externe, cu care am început să legăm acorduri, în vederea traducerii de materiale. De aceea, într-o primă etapă, mai lungă sau mai scurtă, revista va consta în principal din traduceri, dar ale unor materiale ce ne dau ocazia unor lecturi (aproape) unicat în peisajul mediatic catolic românesc.

După unii, eticheta de „revistă” pusă unei colecţii de articole traduse este puţin cam mult. Pe bună dreptate într-un fel. Daţi-i însă o şansă acestui proiect. Nu o judecaţi în termenii revistelor tipărite, căci mediul ei este strict internetul. Aplecaţi-vă asupra articolelor primului număr, şi după ce veţi citi şi ultimul rând, daţi sentinţa. Noi punem pariu că veţi considera paginile ei virtuale pline de informaţie interesantă, utilă, surprinzătoare, înălţătoare, gravă, cuprinzătoare, catehizatoare… Dacă veţi investi încredere în acest prim număr, investiţia vi se va întoarce prin „dividende” lunare de articole… alte articole, alte teme, alte provocări.

De la trup mare…

Pentru ghicitorii în cafea sau în palmă, viitorul este o sursă de profit. Pentru alţii este însă o ştiinţă: sunt viitorologii. După unii dintre aceştia, omul va „evolua” într-o formă pe care astăzi o folosim de regulă la descrierea extratereştrilor: un cap mare în vârful unui trup atrofiat. Deja stând pe scaun în faţa calculatorului poţi să faci cumpărături fără să te mai deplasezi la magazin, să te uiţi la filme fără să mai mergi la cinematograf şi să vorbeşti cu prietenii fără să te mai întâlneşti cu ei. Evoluţia tehnologică ar putea face inutil trupul, fiind suficient capul. Chiar şi pentru senzaţii, din moment ce ele se „simt” cu creierul, de ce să mai cari ditamai trupul după tine? Un electrod înfipt în materia cenuşie îţi poate procura senzaţia că mănânci icre negre, sau chiar că ai relaţii sexuale…

Un trup atrofiat înseamnă şi o inimă atrofiată. Papa Benedict al XVI-lea avertiza în mesajul său de Crăciun: „omul epocii tehnologice riscă să devină victimă a propriilor realizări intelectuale şi tehnice, sfârşind într-o atrofiere spirituală şi o golire a inimii”. Se prefigurează o nouă specie umană: homo inhumanus, adică omul dezumanizat prin pierderea inimii. „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 4,21). Dacă astăzi, când ni se strică maşina, televizorul sau calculatorul, ne doare inima, este semnul mutării inimii noastre din trup în tehnologie. Ce coşmar! „Trezeşte-te, omule al mileniului trei!”, striga Papa tot de Crăciun, cetăţii Romei şi lumii întregi. Trezirea conştiinţelor oamenilor vremurilor noastre este una din faţetele luptei împotriva răului pe care o conduce Papa, Biserica, angrenându-ne ca soldaţi pe fiecare dintre noi.

Lumea a luat-o razna… e ne-bună rău. Cum altfel ai putea să califici – citind cele trei analize Zenit din acest număr – laxitatea când este vorba de aşa-zisa „ucidere din milă”; aberaţia profitului crescând al industriei animalelor de casă, pe fondul diminuării interesului şi grijii pentru copii; sau complicitatea chiar şi prin nepăsare la uciderea anuală a 46 de milioane de vieţi? Dacă somnul raţiunii naşte monştri, atunci somnul conştiinţei ce naşte? I-am putea spune cel mai negru întuneric. Primul articol care urmează acestui editorial vorbeşte atât de frumos despre lumina pe care Papa Benedict o aduce, trebuie să o aducă, să o facă să strălucească în lume. În noaptea de Crăciun, Sfântul Părinte explica valenţele luminii: „Mai întâi lumina înseamnă cunoaştere; înseamnă adevăr, spre deosebire de întunericul falsităţii şi ignoranţei. Lumina ne dă viaţă, ne arată calea. Dar lumina, ca sursă de căldură, înseamnă şi iubire. Unde există iubire, lumina străluceşte în lume; unde există ură, lumea rămâne în întuneric.” Iată arma pe care Papa Benedict a ascuţit-o în aceste luni, pentru ca mâine, 25 ianuarie, să o scoată la iveală prin prima sa enciclică: „Deus Caritas Est” („Dumnezeu este Iubire”).

Este arma-felinar pe care ne-o pune şi nouă în mână pentru a învinge întunericul. Este antidotul mutaţiei ce o trăieşte acum omul. Este şansa să nu devenim un cap mare, ci o inimă mare.

… la inimă mare

O inimă mare veţi cunoaşte în ultimul articol al revistei, o mărturie despre o vocaţie la preoţie maturizată în perioada cea mai dură a comunismului chinez. Câte asemănări între destinul lui Gu şi destinele atâtor şi atâtor laici şi clerici catolici din România! „Trebuie să îi fim fideli Papei”, îi scria chinezului un coleg seminarist, pe când erau amândoi în închisoare. Impresionantă această fidelitate a catolicilor din China, România, Ucraina sau alte ţări, în faţa comunismului, într-o perioadă în care Papa era mai mult un nume citit în ziarele străine, sau auzit în pomenirile la Liturghiile clandestine ori în discuţiile cu prietenii. Ce binecuvântare pe noi, astăzi, să îl putem vedea şi auzi pe Papa prin intermediul atâtor transmisiuni televizate, să îi citim cuvintele de la ultima predică sau din ultimul document semnat! Tehnologia are şi această faţetă pozitivă, pe care sperăm că o demonstrăm prin Catholica.ro, ce se face de atâtea ori ecou al Sfântului Părinte.

La această fidelitate, unii din exterior îi spun obedienţă, ascultare poate chiar orbească şi prostească. Dacă prin aceasta înţeleg ascultarea faţă de Vicarul lui Cristos, implicit faţă de Cristos, atunci aşa să fie! Citind interviul cu Cardinalul Arinze, alţii vor vorbi poate de conservatorism, de viziune limitată! Dacă prin aceasta se înţelege apărarea a ce este bun împotriva diluării ori chiar a schimbării sensului unor lucruri sacre, atunci aşa să fie! Noi, catolicii, ne recunoaştem obedienţi şi conservatori, anti-progresişti, fugind de tehnologia care răpeşte sufletul, de modernitatea care goleşte. Dar rămânând în lume. Ca felinare. Ca instrumente ale lui Dumnezeu. Ca inimi ce pulsează de iubirea Sa.

Să ne învrednicească Domnul de un an 2006 plin de roade şi binecuvântări!

5 Comments

  1. Ma bucur pentru aparitia acestei reviste on-line si doresc realizatorilor ei mult succes in drumul pe care au pornit! Felicitari! Sper ca ea sa isi gaseasca locul firesc printre paginile favorite ale oricarui utilizator crestin al internet-ului!

  2. Frumoasa surpriza! Vreau sa va transmit „La multi ani„, iar aceasta revista sa ne informeze ani multi de acum inainte! Succes!
    Marcu

  3. Apreciez aceste incercari ale catolicilor romani de a raspandi lumina credintei pana si in ungherele cele mai indepartate. Ceea ce fac colaboratorii Catholica. ro (precum Radu Capan de ex. ) este cultura crestina in adevaratul sens al cuvantului; cred ca la noi una din grelele mosteniri ale comunismului este lipsa unei intregi clase de ganditori crestini, care sa faca credinta „credibila„ in orice mediu in care omul modern traieste. Un „inel„ de legatura as spune intre cler si lume, un inel deciziv ptr. noua evanghelizare (asa cum s-a vazut de ex. in referendum-ul italian asupra fecundatiei artificiale). Initiative ca aceasta ma bucura, caci sunt semne de maturitate al crestinismului romanesc.
    Binecuvantata sa va fie osteneala! Ma rog la Domnul ptr. voi!
    pr. Ovidiu-Petru DAMIAN

    PS. Ma bucur sa vad ca sunteti la cunostinta si despre revista http://www.crisismagazine.com si profundele ei articole. Intrebare: unde va pot scrie ptr. a va semnala articole interesante?

    [Răspunsul editorului: la editor@catholica.ro]

  4. De fiecare data cand se naste ceva simt o puternica emotie. Mult succes, tie Radu si celorlalti realizatori; observ cu bucurie ca internetul ne ofera din ce in ce mai multe lucruri deosebite si resurse inepuizabile. Felicitari!

  5. Este o adevarata arta sa scrii cu un umor atat de rafinat despre niste probleme atat de serioase, daca nu chiar grave, cu care se confrunta lumea (post)moderna. este un semn ca speranta nu moare. Laudat fie Iisus! Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *